- Mda...stiu.
Ma privea dintr-un colt al camerei,imi privea ranile dar nu clipea.Ma accepta chiar daca eu incercam sa o alung.Incercam sa o feresc de ceea ce sunt,incercam sa o feresc de realitatea asta cruda pe care o percepeam doar eu.Era acolo,atat de inocenta,atat de naiva,credea ca ma poate repara.Era liniste,mereu era liniste,ea nu putea sa spuna nimic atunci cand eu o priveam.Se temea de cat de goi erau ochii mei,dar nu spunea nimic.Incercam sa inteleg de ce nu a plecat,de ce nu isi continua viata fara mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu