6 martie 2013

Nimicul

Ar fi vrut sa se trezeasca in tricoul altcuiva,ar fi vrut la fel de bine sa se trezeasca altcineva.
Pasi ce rasuna pe o podea rece de bucatarie si mirosul proaspat de cafea....de atat avea acum nevoie.Strazile erau acum pustii,a ramas doar amintirea bancilor pe care odata sufletele contopite puteau sa vada infinitul in ochii celuilalt.Doar oameni grabiti,fara sa stie unde se duc si de unde vin,oameni cu zambete triste si cu privirea plecata misunau si se izbeau de gandurile ei.Cerul arata ca un cimitir al amintirilor pierdute.Insista degeaba la gandul acelui tricou.Zambea prosteste cand isi dadea seama ca nu avea nevoie de un om,de un alt om,ci avea nevoie dor de un tricou.Si ce daca se multumeste cu hainele ei largi si cu gandurile astea tinute captive intr-o cana de cafea?Cine esti tu sa ii rapesti un ultim zambet?


Un comentariu:

  1. Poate nu vrem oamenii, ci doar atentia lor...cu alte cuvinte, tricoul, un obiect lipsit de sentimente,dar care iti confirma ca nu esti singur. Insa cateodata preferam sa fim doar cu noi insine si ne multumim si cu tricourile noastre...Frumos. Imi place.

    RăspundețiȘtergere